Cum am îmblânzit Bucureștiul

Categorie: oameni | 0 comentarii

Am venit în București plină de speranțe. Natural, speranța e o târfă așa că mi-am luat-o de multe ori. Am fost acasă, în provincie și m-am plimbat prin centrul copilăriei mele. Ghici ce? A fost urât, sumbru, sinistru. Așa că mi-am dat seama că dacă e să ți-o iei undeva în țara asta, cel mai bine să ți-o iei în București. Cel puțin, ți-o iei cu grație.

Mi-am croit ușor drumul, sărind din cămin în chirii ieftine. M-am rătăcit pe străduțe ani de zile. Am început să lucrez  pe mai nimic. Mi s-au furat banii în autobuz. Mi-am luat țeapă de la un taximetrist. Ce să mai, tot pachetul de failuri bucureștene. Dar nu m-aș întoarce niciodată.

Poate că nu mă credeți acum. E în natura noastră de români să ne plângem. Așa că vă propun un experiment. Mergeți într-un oraș de provincie și stați suficient de mult încât să treceți peste momentul de: ce linște e, ce trafic lejer și ce prețuri mici. Stați până aveți nevoie de un Uber, sau până vreți să beți o bere după ora 9 (că n-aveți unde). Stați până vi se face poftă de MC la 1 și n-aveți unde să mergeți că nu există drive- through și nici nu livrează. Stați până vi se ia de pizza și nu ai de unde să mănânci un spring roll că nu prind restaurantele cu specific asiatic în provincie.

Când m-am întors și am văzut fețele mi-se-rupiste de la metrou m-am simțit acasă. Am fost să beau ceva într-un bar mișto într-o zi de marți, pe la ora 10. Era full. Oamenii socializau, râdeau, împărțeau păreri. Și m-am simțit plin de viață.

Uneori ai nevoie să pleci pentru a realiza cât de mult iubești un loc sau un om. Iubesc Bucureștiul cu pasiune. E plin de viață și oportunități. Și abia atunci când nu încerci să îl mai schimbi, te acceaptă și el pe tine și trăiți în această simbioză extraordinară. Îți dă sushi, clădiri frumoase și oportunități profesionale ca nimeni altcineva.


Comentarii


Lasa un comentariu

avatar

Subscribe

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru pentru a primii cele mai bune oferte.

Sari la bara de unelte